Atac la „bestii”!** Lyon i-a scos cei mai mulți peri albi Realului în Liga Campionilor

Atac la
  • Publicat:
  • Actualizat:

În șapte partide directe, „galacticii” nu cunoscuseră succesul în fața unei echipe care devenise o adevărată „bestia nerra”. A fost nevoie să vină Mourinho pentru ca Realul să-și învingă inamicul european și să mai rupă un blestem, cel al primei faze eliminatorii a Ligii.

Eliminarea Lyonului în sezonul trecut a fost printre primele realizări ale lui Mourinho pe banca Madridului. Nu doar pentru că, în premieră după șase încercări consecutive, Realul a reușit să treacă de optimi, ci mai ales pentru că a făcut-o în fața unei echipe pe care n-a putut-o învinge în trecut și în fața căreia eșuase, în aceeași fază, cu un sezon înainte. Anterior, în grupe sau în faza eliminatorie, duelul Lyon – Real avea un singur rezultat. Iar cei care se bucurau la final nu erau madrilenii.

Mourinho, centenar european

Lucrurile s-au mai schimbat în ultima perioadă. A noua întâlnire directă în Ligă, în faza grupelor de data aceasta, începe cu o favorită clară. Real are maximum de puncte după două etape, iar Mourinho, la meciul 100 în cupele europene, e într-o poziție ideală pentru un antrenor. Are de ales între doi atacați letali, unul, Benzema, care a avut un debut de sezon fantastic, al doilea, Higuain, aflat într-o formă incredibilă, cu trei hat-trick-uri în patru partide, pentru club și națională.

„De când eram la Porto, mă tot întâlnesc cu Lyon. Și-a schimbat antrenorii, jucătorii, dar tot au rămas o echipă tare”, Jose Mourinho, antrenor Real Madrid.

LYON vs REAL MADRID, LIGA CAMPIONILOR

OPTIMI
16.03.2011 Real Madrid – Lyon 3-0
22.02.2011 Lyon – Real Madrid 1-1
10.03.2010 Real Madrid – Lyon 1-1
16.02.2010 Lyon – Real Madrid 1-0

GRUPE
21.11.2006 Real Madrid – Lyon 2-2
13.09.2006 Lyon – Real Madrid 2-0
23.11.2005 Real Madrid – Lyon 1-1
13.09.2005 Lyon – Real Madrid 3-0

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
"Nu am mai văzut aşa ceva". Prim-procuror, despre cazul băieţelului bătut cu biciul din sârmă la Galaţi. Copilaşul a fost lovit…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Final pentru Simona Halep! Medicii au dat verdictul
Final pentru Simona Halep! Medicii au dat verdictul
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×